Am strâns împreuna 988.57 RON. Implică-te și tu!

Image default
Oameni

Nimic nu este imposibil – viața cu paraplegie

Donose Cristian Cătălin, 31 de ani, căsătorit, diagnosticat cu paraplegie ca urmare a unei leziuni medulare traumatice în urma unui accident auto, în anul 1993, la vârsta de 4 ani. Utilizator de scaun rulant de 27 de ani, membru al echipei regionale Motivation Galați.

1. Care a fost prima reacție, primul gând, la aflarea diagnosticului?

Având în vedere faptul că am avut accidentul la o vârsta foarte fragedă, pot spune că nu am avut reacție imediat. Pentru că eram copil, nu am realizat atunci ce s-a întâmplat, cu atât mai mult că urma să nu mai merg.

Pe data de 07 februarie 1993 la vârsta de 4 ani am fost lovit de o mașină. Am plecat de lângă mama mea și am traversat strada, totul s-a întâmplat foarte repede. De atunci au trecut 27 de ani.

Pentru mine primul contact cu realitatea și cu gândul că nu o să mai pot să merg a venit la doi ani după accident. Până atunci mă gândeam că o să mă fac bine și că o să merg din nou. Îmi aduc aminte de primul meu scaun rulant și cum încercam să îl folosesc pe holurile spitalului din București.

Eu consider că am avut o copilărie normală. Deși am copilărit într-o comunitate rurală nu am simțit nici o clipă că sunt diferit față de alți copii. Nu îmi amintesc prea multe lucruri din perioada scurtă de timp în care mergeam pe picioarele mele. Poate doar atunci când plecam de acasă și alergam până la magazin să iau sticle de suc pentru mine și sora mea.

2. Cum reușiți să mențineți o atitudine pozitivă și să treceți peste acest obstacol al vieții?

Atitudinea pozitivă cred că a venit pe parcurs. Unul dintre momentele decisive a fost atunci când am hotărât să mă mut din casa părinților mei împreună cu iubita mea. A fost un moment în care am simțit că trebuie să trec peste orice obstacol indiferent de modul în care mă deplasez.

Mă ajută foarte mult și faptul că sunt independent. În toți anii care au trecut de la accident am învățat cum să mă descurc singur și să fac față oricărei situații. Fiecare reușită mi-a demonstrat că pot să-mi duc planurile mai departe și m-a ajutat să construiesc o atitudine pozitivă, treptat.

Oamenii din jurul meu mă ajută și ei să mențin o atitudine pozitivă: prietenii, familia, colegii. Cred că în momente cheie ale vieții mele am avut alături oamenii potriviți.

3. Cum v-ați implicat în comunitatea persoanelor cu aceeași afecțiune?

La vârsta de 17 ani am luat contact cu Fundația Motivation România. Atunci am participat la un stagiu de viață independentă și recuperare activă. Era pentru prima oară când plecam singur de acasă pentru o lună de zile. Mă încerca un sentiment de uimire când mă uitam în jur și vedeam o întreagă comunitate de persoane cu dizabilități. Inițial nu îmi găseam locul, dar pe parcurs lucrurile au intrat în normal. Ciudat pentru mine era că pentru prima dată, noi, cei în scaun rulant, trebuia să avem grijă de toate aspectele privind autogospodărirea: făceam mâncare, curățenie, practic învățam să trăim independent fără că cineva să ne ajute.

Faptul că îmi place să fac sport m-a ajutat foarte mult în încercarea mea de a mă implica în comunitatea persoanelor cu dizabilități. Am practicat tenis de câmp și baschet, iar recent am devenit parte din #TeamMotivation ca alergător și particip la cursele de 10 km alături de persoane cu și fără dizabilități. Sportul a fost mereu o eliberare, mă bucur că îl pot practica și din scaunul rulant.

În prezent sunt instructor și tehnician în cadrul Motivation. De aceea, cred că reușesc să vin în sprijinul persoanelor cu dizabilități prin modul în care îmi fac treaba zi de zi, fie că este vorba de reparația unui scaun rulant, confecționarea unor adaptări sau perne pentru șezut sau de exemplul personal pe care-l ofer altor oameni care au avut recent accidente și au nevoie de îndrumare spre o viață activă. Altor persoane care trec sau au trecut prin aceleași greutăți ca mine îmi doresc să le pot oferi toate cunoștințele pe care eu le-am acumulat și tot ce am învățat în toți acești ani de când am întâlnit Motivation.

4. Cum arată viața dumneavoastră astăzi, în momentul de față?

De trei ani lucrez, pot să spun că mi-am găsit ritmul normal al vieții. Am o familie împlinită, iar ca o coincidență fericită în prima zi de lucru am devenit și tată al unui băiețel mult așteptat în familia noastră. Voi continua să fiu un sprijin pentru alte persoane cu dizabilități, voi continua să fiu pozitiv și să promovez abilitățile utilizatorilor de scaune rulante prin sport și alte activități de incluziune socială.

Postări asemănătoare

Nicoleta Harțegan, director DGASPC Galați: Când oamenii au nevoie de susținerea statului

Admin

Medic versus Farmacist: Dr. Ghenadie Budeci vs. Farm. Victoria Budeci

Admin

Când persoana de lângă tine suferă un atac vascular cerebral (AVC)

Admin

Lasă un comentariu