Am strâns împreuna 988.57 RON. Implică-te și tu!

Despre noi

Admin

Asociația Trai Sănătos este o organizație neguvernamentală care a luat naștere drept o manifestare a nevoii naturale care ne definește pe toți cei implicați: de a face bine și de a aduce o contribuție în comunitatea din care facem parte.

Încercând să ne implicăm în diverse activități, am constatat că nu este suficient să vrei să faci bine și să ajuți. Este foarte important să ai metoda prin care poți face binele, să ai instrumentele necesare, să ai o echipă care să îți fie alături și să te pliezi cadrului legislativ românesc. Cu alte cuvinte, să faci binele bine. Așa am decis că înființarea asociației este pasul pe care trebuie să îl facem pentru ca inițiativele noastre să fie puse în aplicare corect și eficient.Suntem la început de drum, însă avem credința că putem face lumea în care trăim măcar un pic mai bună prin implicarea noastră activă în viața comunității.

Planurile cele mai îndrăznețe pentru viitorul apropiat sunt:

  • dotarea Secției de Prematuri din cadrul Maternității ”Buna Vestire” Galați cu incubatoare performante, care să dea dreptul la viață celor care au ales să lupte și au nevoie de susținere în primele zile de viață
  • organizarea unui grup de terapie psihologică, medicală și duhovnicească pentru bolnavii oncologici din județ; pe lângă un diagnostic corect și un tratament adecvat, pacientul oncologic își poate îmbunătăți în sens semnificativ speranța de vindecare într-un mediu prielnic.

Asociația Trai Sănătos își propune să realizeze proiecte îndrăznețe în domeniul sănătății plecând de la acțiuni de educare igieno-dietetice în rândul elevilor din școala generală și liceu, oferirea unei instruiri sanitare elementare în rândul grupurilor sociale defavorizate din județ, organizarea unor seminarii gratuite pentru tinerele care sunt în situația de a renunța la o sarcină, realizarea cursurilor gratuite pentru susținerea alăptării pentru mamele din categorii defavorizate.

Primul proiect, revista Trai Sănătos, se dovedește a fi un succes și ne dorim să lansăm cât mai multe numere ale acestui proiect ambițios.

În încheiere, poposiți un minut în inima dumneavoastră: “Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (Corinteni 13,13)

Iar pentru cei care doresc să ajute comunitatea și să ne devină parteneri, îi îndrumăm să doneze către cei care au nevoie de o șansă egală la viață la fel ca restul.

  • Pentru persoanele fizice, care doresc să redirecționeze 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor, îi rugăm să descarce și să completeze formularul 230.
  • Pentru persoanele juridice care doresc să redirecționeze 20% din impozitul pe profit către organizațiile neguvernamentale, îi rugăm să descarce și să completeze contractul de sponsorizare.

Ajută-ne să ajutăm!

Alina Buzia
Președinte Asociația Trai Sănătos